Izvoarele Sucevei se află în extremitatea nordică a României, la granița cu Ucraina, în nord-vestul județului Suceava. Comuna măsoară 8 km pe direcția NV-SE, de-a lungul rîului Suceava și 28 km pe direcția SV-NE, între limitele cu comunele vecine Cîrlibaba și Brodina.

Teritoriul comunei ocupă porțiuni din nordul Obcinei Mestecăniș, la vest și Obcinei Feredeului, la est.
Cea mai mare altitudine se întîlnește în vîrful Hrobi (1.506 m), iar cea mai mică în punctul Gura Cununii (790 m), acolo unde rîurile Brodina și Pohonișoara părăsesc teritoriul comunei.[5]
În extremitatea nordică a comunei se află un punct de trecere a frontierei în Ucraina.
Principalele drumuri sînt spre Cîmpulung Moldovenesc (56km, peste pasul Izvor, 1.130 m altitudine), Rădăuți (80 km, peste pasul Pohoniș, situat la 1.227 m altitudine) și spre Cîrlibaba (33 km, peste pasul Bobeica, 1.227 m altitudine).
Izvoarele Sucevei are parte de un climat temperat-continental moderat, cu influențe subbaltice. 75% din teritoriul comunei e ocupat de păduri, iar 20% de pășuni și fînețe.
Fauna cuprinde: cerbul carpatin, rîsul, cocoșul de munte, lupul, ursul brun. Se pare că s-au întîlnit și zimbri, pînă spre sfîrșitul sec. XIX.

Scurt istoric

Satul a fost întemeiat în secolul al XVIII-lea de către huțuli veniți din Pocuția.
De-a lungul timpului, Izvoarele Sucevei a făcut parte din Moldova (1742-1774), Austro-Ungaria (1774-1918) și România (din 1918).
Din secolul XIX pînă la primul război mondial populația satului era majoritar germană, a doua etnie ca număr reprezentînd-o huțulii.
Între decembrie 1918 și iunie 1919 a făcut parte din Republica Huțulă, stat cu capitala în orașul Frasin (Iasinia) (astăzi aflat în Regiunea Transcarpatia a Ucrainei), nerecunoscut și dizolvat de Armata Română în vara anului 1919.